Decizia CCR nr. 395/2018Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 5 alin. (1) din titlul XIII al Legii nr. 247/2005 și cele ale art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 aduc atingere dreptului de acces liber la justiție, în mod echitabil și nediscriminatoriu, încălcându-se dispozițiile art. 129 din Constituție și cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, prin limitarea competenței în procesele ce decurg din fondul funciar numai la nivelul judecătoriei, indiferent de valoarea obiectului cererii [care, în cazul de față, depășește limita de 200.000 lei instituită de art. 94 pct. 1 lit. k) din Codul de procedură civilă] și, în același timp, limitarea căilor de atac doar la apel [deși limita de 500.000 lei prevăzută de art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă este depășită], reprezintă o încălcare a dreptului la o judecată echitabilă, nediscriminatorie. Autorii excepției arată că textul se justifica în condițiile în care a fost instituită excepția impusă de Legea nr. 18/1991, respectiv obiectul litigiilor funciare care nu putea să depășească 10 ha. Însă, ulterior, obiectul retrocedărilor terenurilor preluate abuziv a fost majorat, fără ca dispozițiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 să fi fost modificate, cu atât mai mult cu cât și dispozițiile referitoare la competența instanțelor au fost modificate de-a lungul celor 25 de ani ce au urmat Legii nr. 18/1991. Susțin că interesul general privind cauzele de fond funciar, timpul foarte îndelungat scurs de la formularea cererilor de restituire, nesoluționarea acestora de către autoritățile locale și numărul mare de litigii justifică necesitatea modificării dispozițiilor referitoare la competența instanțelor de soluționare a căilor de atac în cazul litigiilor de fond funciar, în sensul reglementării acestora în concordanță cu noile dispoziții ale Codului de procedură civilă actual, prin acordarea posibilității de a introduce cererea de chemare în judecată la o instanță superioară, dacă obiectul acesteia depășește ca valoare suma de 200.000 lei și posibilitatea atacării și cu recurs a deciziei emise prin încălcarea normelor de drept material și pentru celelalte motive de recurs enumerate de art. 488 din Codul de procedură civilă. Limitarea competenței la nivelul judecătoriei și a căii de atac doar la nivelul tribunalului, indiferent de valoarea obiectului cererii și imposibilitatea formulării recursului în cazurile prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă reprezintă o încălcare a dreptului de acces liber la justiție. ...