Decizia CCR nr. 389/2018Punctul 5
Punctul 5
5. În ceea ce privește eliminarea competenței exclusive a medicului veterinar referitoare la comercializarea cu amănuntul și utilizarea produselor medicinale veterinare, autorii sesizării susțin că, prin modificarea art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, se încalcă prevederile art. 15 din Directiva 2006/123/CE, coroborată cu Directiva 2005/36/CE, întrucât aceste activități sunt rezervate profesiei de medic veterinar. Totodată, nu sunt respectate nici prevederile art. 168 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Eliminarea din textul legii a dreptului exclusiv al medicului veterinar de a comercializa cu amănuntul și de a utiliza medicamentele veterinare, dă posibilitatea oricărei persoane care nu este calificată în domeniul medical veterinar să efectueze astfel de activități, punând în pericol sănătatea publică. În acest context, trebuie subliniat că eliminarea calității de asociat majoritar a unui medic veterinar, din acționariatul farmaciilor și punctelor farmaceutice veterinare, va da posibilitatea oricărei persoane, indiferent de pregătire, să înființeze astfel de unități, iar obiectivul principal va fi efectiv comerțul. Prin urmare, numărul farmaciilor și al punctelor farmaceutice veterinare va crește exponențial, lucru care va face imposibil controlul circulației medicamentului veterinar în România. Tot astfel, va crește posibilitatea comercializării produselor medicinale fără prescripție medicală veterinară, crescând și riscurile pentru sănătatea publică și mediul înconjurător. ...
Sursa oficială ↗