Decizia CCR nr. 384/2018Punctul 9
Punctul 9
9. La art. II pct. 6 al legii deduse controlului de constituționalitate se prevede că art. 12 din Legea nr. 393/2004 se abrogă. Art. 12 din Legea nr. 393/2004 reglementează procedura potrivit căreia consiliul local sau consiliul județean, după caz, ia act de situația de încetare înainte de termen a mandatului consilierilor locali sau a consilierilor județeni și declară vacant(e) mandatul/mandatele respectivului/respectivilor consilier/consilieri. De asemenea, același articol reglementează și procedura potrivit căreia prefectul ia act de pierderea calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărei listă a fost ales un consilier local sau județean și declară vacant mandatul consilierului în cauză - pentru situația de încetare înainte de termen a mandatului consilierilor locali sau județeni, prevăzută la art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004. Cu privire la art. II pct. 6, se consideră că, prin coroborarea acestei intervenții legislative, de abrogare, cu celelalte modificări operate la art. II pct. 3-5, rezultă că, prin legea supusă controlului de constituționalitate, s-a eliminat instituția juridică a declarării vacanței mandatului de consilier local/județean ca urmare a constatării unui caz de încetare înainte de termen a respectivului mandat, respectiv procedura de validare a unui nou consilier local/județean în locul celui căruia i-a încetat mandatul. Prin urmare, din analiza sistematică a modificărilor operate de legiuitor la art. II pct. 3-5 și 6 rezultă că, în toate cazurile de încetare înainte de termen a calității de consilier local/județean prevăzute la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, cu excepția demisiei, cazul de încetare de drept a calității de consilier local/județean se constată de judecătoria, respectiv tribunalul în raza căruia se află unitatea administrativ-teritorială, la sesizarea primarului ori, după caz, a președintelui consiliului județean sau a oricărui consilier. Însă constatarea cazului de încetare de drept a calității de consilier local/județean, constatarea vacanței mandatului de consilier local/județean, respectiv validarea unui alt consilier local/județean în locul consilierului pentru care a încetat de drept mandatul sunt operațiuni juridice distincte, care dau sens principiului legalității în exercitarea calității de consilier local/județean, respectiv în realizarea competențelor unor organe colegiale de rang constituțional. Constatarea cazului de încetare de drept a calității de consilier local/județean presupune o verificare a situației de fapt și de drept, în timp ce constatarea vacanței mandatului de consilier local/județean presupune o decizie de natură juridică, prin care se constată că un anumit mandat nu mai este ocupat de o anumită persoană pentru care s-a constatat în prealabil că nu mai îndeplinește condițiile legale de ocupare a respectivului mandat. Totodată, validarea unui nou consilier local/județean reprezintă tot o decizie de natură juridică prin care o nouă persoană dobândește în mod legal competența de a exercita mandatul respectiv, aspect care atrage după sine un set de atribuții și obligații stabilit la nivel legal. Din acest motiv se apreciază că, prin eliminarea etapei constatării vacanței mandatului și a validării noului consilier, legea criticată consacră un vid legislativ de natură să conducă la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind claritatea legii și securitatea raporturilor juridice prin raportare la prevederile art. 121 alin. (1) și (2) și art. 122 alin. (2) din Constituție. În ceea ce privește cazul special al demisiei, art. II pct. 5 din legea criticată prevede că președintele de ședință ia act de demisia consilierului local/județean, după care, primarul, respectiv președintele consiliului județean înaintează instanței competente solicitarea pentru validarea altui consilier. În acest caz specific lipsește procedura de constatare a vacanței mandatului de consilier local/județean, aspect care trebuie la rândul său apreciat prin prisma argumentelor de mai sus. ...
Sursa oficială ↗