Decizia ÎCCJ nr. 45/2017 (HP)Punctul IV
Punctul IV
IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea
A. Cu privire la admisibilitatea sesizării
16. Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, reținând următoarele: este învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță; soluționarea cauzei depinde de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor legale și normative ce constituie obiectul sesizării; chestiunea de drept este nouă și asupra ei Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre; problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei alte sesizări, în condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă. ... ...
B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării
17. Instanța de trimitere constată că la momentul publicării Legii nr. 393/2004 dispozițiile art. 9 alin. (2) nu prevedeau cazul de pierdere a calității de consilier local/județean, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului politic sau al organizației minorităților naționale pe a cărui/cărei listă a fost ales; acest caz a fost introdus prin Legea nr. 249/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (Legea nr. 249/2006), fiind prevăzut de art. 9 alin. (2) lit. h^1). Au fost menținute dispozițiile art. 9 alin. (3) , care prevedeau că încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul local, respectiv de consiliul județean, prin hotărâre, la propunerea primarului ori, după caz, a președintelui consiliului județean sau a oricărui consilier. Cu această ocazie a fost modificat și art. 9 alin. (4) , în sensul că și pentru situația reglementată de art. 9 alin. (2) lit. h^1) hotărârea consiliului poate fi atacată de consilier, la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare. Art. 12 alin. (1) prevedea că „În toate situațiile de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia consiliul local sau consiliul județean, după caz, adoptă în prima ședință ordinară, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, o hotărâre prin care se ia act de situația apărută și se declară vacant locul consilierului în cauză“. ...
18. Prin Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali (Legea nr. 115/2015), dispozițiile art. 12 alin. (1) ale acestui din urmă act normativ au fost modificate după cum urmează: „(1) Cu excepția cazului prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. h^1), în situațiile de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia, consiliul local sau consiliul județean, după caz, adoptă în prima ședință ordinară, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, o hotărâre prin care se ia act de situația apărută și se declară vacant locul consilierului în cauză.“; totodată, în cuprinsul art. 12 a fost introdus alin. (3) , cu următorul conținut: „În cazul prevăzut la art. 9 alin. (2) lit. h^1), în termen de 30 de zile de la data sesizării partidului politic sau a organizației cetățenilor aparținând minorităților naționale pe a cărei listă consilierul local sau consilierul județean a fost ales, prefectul constată, prin ordin, încetarea mandatului consilierului local sau județean înainte de expirarea duratei normale a acestuia și declară vacant locul consilierului local sau județean.“ ...
19. Având în vedere cronologia acestor modificări ale Legii nr. 393/2004, instanța de trimitere a apreciat că s-a dorit reglementarea separată a procedurii de încetare de drept a mandatului de consilier, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului pe ale cărui liste a fost ales. În acest sens, tribunalul are în vedere tocmai introducerea alin. (3) în cuprinsul art. 12 din Legea nr. 393/2004, care stabilește modalitatea în care se poate constata încetarea mandatului de consilier local înainte de expirarea duratei normale a mandatului, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului pe ale cărui liste a fost ales. Prin urmare, legiuitorul a dorit să stabilească, în cazul încetării mandatului de consilier local înainte de expirarea duratei normale a mandatului, ca urmare a pierderii calității de membru al partidului pe ale cărui liste a fost ales, o competență exclusivă a prefectului de a emite ordinul de încetare a mandatului de consilier local și numai la sesizarea partidului pe ale cărui liste a fost ales consilierul. Tribunalul a apreciat că tot timpul partidul pe ale cărui liste a fost ales consilierul local/județean va avea interes să sesizeze prefectul pentru emiterea ordinului de încetare a mandatului, deoarece în cazul în care nu o face ar pierde un loc în cadrul consiliului local/județean. ... ... ...
Sursa oficială ↗