Decizia CCR nr. 384/2018Punctul 60

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.05.2018 · dosar 530A/2018
Punctul 60
60. Referitor la cea de-a doua critică privind art. II pct. 5 din lege, potrivit căreia nu ar fi clar pe cine trebuie să valideze instanța (pe primul supleant al formațiunii politice în cauză sau pe un supleant - de la oricare formațiune politică - ales de primar), Curtea constată că acest lucru se subînțelege, fiind vorba de primul supleant al formațiunii politice în cauză. Potrivit art. 100 alin. (33) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015, consilierii respectivi sunt aleși de pe listele de supleanți rezultate în urma alegerilor locale. Este logic ca partidul care pierde un loc de consilier să îl poată înlocui cu o persoană aflată pe lista de supleanți, iar dacă este vorba de un consilier independent sau nu există supleanți, să se organizeze alegeri parțiale. Numai astfel se poate asigura respectarea rezultatului votului la alegerile locale. În aceste condiții, critica de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată. ...
Sursa oficială ↗