Decizia CCR nr. 358/2018Punctul 5

5. Aspectele invocate de autorul sesizării în cererea formulată nu vizează un conflict de competență (pozitiv sau negativ) născut între autorități publice constituționale și nici o situație conflictuală a cărei naștere să rezide, în mod direct, din textul Constituției. 5.1. Modalitatea de numire și revocare a procurorilor de grad înalt În prezent, procedura de numire și revocare a procurorilor de grad înalt este reglementată de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, astfel: Articolul 40 lit. h) din Legea nr. 317/2004: „Secțiile CSM au următoarele atribuții referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor: h) avizează propunerea ministrului justiției de numire și revocare a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ), a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), a adjuncților acestora, a procurorilor șefi de secție din aceste parchete, precum și a procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și a adjunctului acestuia.“ Articolul 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004: „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Național Anticorupție, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor parchete, precum și procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și adjuncții acestora sunt numiți de Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.“ Articolul 54 alin. (4) din Legea nr. 303/2004: „Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a procurorului general al Parchetului Național Anticorupție, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător.“ Prin urmare, în procedura de revocare a procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute în art. 54 alin. (1) - în cauza noastră, în procedura de revocare a procurorului-șef DNA -, conform art. 54 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, există trei părți implicate, respectiv: – ministrul justiției, care face propunerea; ... – Consiliul Superior al Magistraturii, care avizează propunerea, avizul fiind însă consultativ; ... – Președintele României, care ia decizia. ... Articolul 51 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 stabilește că revocarea din funcțiile de conducere a procurorilor de la nivelul parchetelor de rang înalt se dispune pentru următoarele motive: a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condițiile necesare pentru numirea în funcția de conducere; ... b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale; ... c) în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare. ... Tot Legea nr. 303/2004 stabilește și criteriile pentru verificarea organizării eficiente a activității [art. 51 alin. (3) ], pentru verificarea comportamentului și comunicării [art. 51 alin. (4) ], pentru verificarea asumării responsabilității [art. 51 alin. (5) ], respectiv pentru verificarea aptitudinilor manageriale [art. 51 alin. (6) ] de către procurorii șefi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA și DIICOT. Aceste criterii legale se impun a fi avute în vedere de către ministrul justiției atunci când apreciază necesară formularea unei propuneri de revocare din funcțiile de conducere menționate în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Însă nu se poate susține că toate celelalte autorități cu atribuții în procedura de revocare (Consiliul Superior al Magistraturii și Președintele României) ar fi ținute în exercitarea propriilor atribuții doar de interpretarea ministrului justiției cu privire la activitatea procurorului cu funcție de conducere, consemnată în propunerea de revocare, și nu de aceleași criterii legale care au stat la baza formulării propunerii de revocare din funcție. Așa cum ministrul justiției are puterea de a aprecia, prin raportare la criteriile prevăzute de lege, menționate mai sus, dacă procurorul cu funcție de conducere și-a exercitat necorespunzător atribuțiile manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale, tot astfel, și Consiliul Superior al Magistraturii, atunci când evaluează propunerea de revocare formulată de ministrul justiției trebuie să țină cont de aceleași criterii prevăzute de lege și să își formuleze opinia de specialitate, sub forma unui aviz consultativ, astfel încât acest aviz să fie în conformitate cu legea. În mod identic, Președintele României trebuie să țină cont în luarea deciziei proprii tot de criteriile prevăzute de lege, precum și de conținutul celorlalte două operațiuni administrative realizate de ministrul justiției (propunerea), respectiv de CSM (avizul). Orice altă interpretare, inclusiv cea care ar conferi ministrului justiției o competență unică și absolută de apreciere a criteriilor prevăzute în Legea nr. 303/2004, cu privire la modul de revocare stabilit în art. 51 alin. (2) lit. b) , s-ar constitui într-o excludere a competențelor Consiliului Superior al Magistraturii și ale Președintelui României, transformând prerogativele acestora în manifestări de voință formale care ar avea doar rolul de a consolida juridic o propunere a ministrului justiției de revocare din funcția de conducere a procurorului. Prin urmare, textul art. 54 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 are un înțeles de sine stătător și nu creează confuzii, deoarece face referire clară la înaintarea unei propuneri de revocare a procurorului cu funcție de conducere (în cauza noastră a procurorului-șef DNA) de către ministrul justiției, după care stabilește competența, atribuția subsecventă a Consiliului Superior al Magistraturii de avizare a propunerii, pentru ca, în final, să stabilească decidentul, respectiv autoritatea care are competența să dispună sau nu revocarea procurorului-șef, iar această autoritate publică este reprezentată de Președintele României. Totodată, nu poate fi pus în discuție un eventual mod eliptic ori confuz de redactare a textului art. 54 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, textul fiind apt să ofere destinatarilor săi o garanție împotriva arbitrarului acelor persoane/instituții ce ar fi competente să dispună revocarea din funcțiile de procuror de rang înalt. Suficienta definire în cuprinsul actului normativ a instituțiilor implicate în procedura de revocare a procurorului-șef DNA, a competențelor fiecăreia demonstrează respectarea de către legiuitor a normelor de tehnică legislativă și a raționamentelor logico-juridice, condiții primordiale pentru asigurarea aplicabilității fluente și eficiente a dreptului. În opinia majoritară s-a mai susținut că atribuțiile, competențele Președintelui României, pe de o parte, și ale ministrului justiției, pe de altă parte, în procedura revocării procurorilor din funcțiile de conducere de la nivelul parchetelor de rang înalt sunt atribuții, competențe de rang constituțional, fiind invocate în acest sens dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. c) și art. 132 alin. (1) din Constituția României. Astfel, potrivit: – art. 94 alin. (1) lit. c) din Legea fundamentală, „Președintele României numește în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege.“ ... – art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, „Procurorii își desfășoară activitatea (...) sub autoritatea ministrului justiției“. ... Din dispozițiile constituționale menționate mai sus, cât și din prevederile art. 54 raportat la art. 51 din Legea nr. 303/2004, relevate anterior, rezultă, cu claritate, că în ceea ce privește propunerea ministrului justiției de revocare a unui procuror dintr-o funcție de conducere, cât și în ceea ce privește decizia (hotărârea) Președintelui României de a da sau nu curs propunerii de revocare din funcție a acelui procuror, acestea nu pot fi calificate din punct de vedere juridic drept o exercitare a unor competențe care să rezide în mod direct din textul Constituției, nefiind prevăzute expres în Constituția României, ci doar în Legea infraconstituțională nr. 303/2004. Așadar, în această materie a revocării procurorilor din funcțiile de conducere din cadrul parchetelor prevăzute în art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nici pentru Președintele României și nici pentru ministrul justiției nu există vreo atribuție constituțională expresă, care să permită calificarea situației expuse, în prezenta cauză, ca reprezentând un conflict juridic de natură constituțională. Atât atribuția ministrului justiției de a propune revocarea procurorilor din funcțiile de conducere din cadrul parchetelor de rang înalt, cât și atribuția Președintelui României de a revoca sau nu din funcție pe acești procurori sunt doar atribuții de rang legal, prevăzute în art. 54 alin. (4) din Legea nr. 303/2004. Nici Președintele României și nici ministrul justiției nu s-au abătut de la competențe constituționale, ci au exercitat competențe ce izvorăsc dintr-o lege infraconstituțională, mai exact dintr-o lege subsecventă Legii fundamentale, astfel că în cauza de față nu ne aflăm în prezența unui conflict juridic de natură constituțională. ... ...