Decizia CCR nr. 346/2018Punctul 15
Punctul 15
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 723 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt criticate din perspectiva faptului că, în urma finalizării procedurii întoarcerii executării, cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului. Astfel, Curtea observă că prin întoarcerea executării silite se obține restabilirea situației anterioare urmăririi silite, art. 723 din Codul de procedură civilă referindu-se exclusiv la cazurile în care a fost desființat titlul executoriu sau însăși executarea silită. Întoarcerea executării poate fi dispusă, potrivit art. 724 din Codul de procedură civilă, numai de instanța judecătorească, în urma examinării temeiniciei și legalității acesteia. La soluționarea cererii de întoarcere a executării, instanța este competentă să stabilească dacă cel care o solicită este sau nu îndreptățit să obțină restituirea bunului ori a valorii luate prin executare silită. Așadar, pentru a se realiza întoarcerea executării, trebuie să se înlăture temeiul executării prin anularea, desființarea executării sau trebuie să se invalideze executarea însăși. ...
Sursa oficială ↗