Decizia CCR nr. 271/2018Punctul 9

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens reține că reglementarea actuală a procedurii de soluționare a cererii de recuzare este similară celei prevăzute în art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală anterior, aceste din urmă norme procesual penale fiind supuse controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor formulate în prezenta cauză, constatându-se conformitatea lor cu prevederile constituționale și convenționale invocate. În acest sens invocă Decizia Curții Constituționale nr. 1.016 din 29 noiembrie 2012. În ceea ce privește dreptul la apărare, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 992 din 8 iulie 2010 și totodată reține că, potrivit art. 129 din Constituție, legiuitorul are dreptul de a stabili căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, așa încât, în virtutea acestui drept și pentru asigurarea celerității în soluționarea cauzelor penale, Codul de procedură penală prevede în art. 68 alin. (7) că încheierea prin care se soluționează cererea de recuzare nu este supusă niciunei căi de atac. Reține că norma procesual penală criticată nu încalcă dreptul justițiabilului la un proces echitabil, de vreme ce, potrivit art. 421 pct. 2 lit. b) raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, nerespectarea dispozițiilor privind compunerea instanței - între care se regăsesc și cele referitoare la incompatibilități - constituie motiv de nulitate absolută a sentinței și determină desființarea acesteia în apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Așadar, legea procesual penală oferă garanții suficiente pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, împiedicând soluționarea cauzei de către un judecător incompatibil. Reține totodată că reglementarea criticată nu are caracter discriminatoriu, câtă vreme dispozițiile art. 68 alin. (7) din Codul de procedură penală se aplică tuturor persoanelor care formulează cereri de recuzare. ...