Decizia CCR nr. 272/2018Punctul 3
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că, în acest moment procesual, nu se mai poate suplimenta obiectul criticilor de neconstituționalitate, instanța de control constituțional fiind învestită prin încheierea instanței de trimitere. Pe fondul excepției de neconstituționalitate, solicită respingerea acesteia ca inadmisibilă, întrucât autorul excepției relevă, pe de o parte, caracterul incomplet al articolelor criticate, iar, pe de altă parte, situația de fapt care îl nemulțumește își găsește rezolvarea în Decizia Curții Constituționale nr. 244 din 6 aprilie 2017 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 145 din Codul de procedură penală, care nu permite contestarea legalității măsurii supravegherii tehnice de către persoana vizată de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstituțională. ...
Sursa oficială ↗