Decizia CCR nr. 230/2018Punctul 18
Punctul 18
18. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare, în Dosarul nr. 984D/2016, prevederile art. 34 alin. (1) -(3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, iar în Dosarul nr. 1.197D/2016, prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013. În ce privește acest din urmă dosar, Curtea observă că autorii excepției se referă, în motivarea scrisă a acesteia, la prevederile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 din Legea nr. 165/2013. Aceștia utilizează, însă, un raționament greșit pentru a stabili obiectul în această manieră. Astfel, este adevărat că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe rolul Curții de Apel București se afla o cauză având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la înregistrarea dosarului ce conținea dispoziția primarului municipiului București prin care se propunea acordarea către aceștia de despăgubiri bănești pentru un teren a cărui restituire în natură nu este posibilă și la emiterea deciziei privind despăgubirile bănești cuvenite. Acest litigiu a fost însă soluționat, în mod definitiv, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin respingerea acțiunii ca devenită prematură. Prezenta excepție de neconstituționalitate a fost ridicată în cadrul unui nou proces, având un obiect similar, respectiv obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de compensare în puncte, în 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești. Ca atare, Curtea constată că, în cauza de față, incidente sunt prevederile art. 4 teza întâi din Legea nr. 165/2013, raportul juridic în cauză vizând domeniul propriu de aplicare a Legii nr. 165/2013. Invocarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 ar fi fost utilă în primul proces, început înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, situația fiind corespunzătoare ipotezei avute în vedere prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014. ...
Sursa oficială ↗