Decizia CCR nr. 230/2018Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 19.04.2018 · dosar 26.652/3/2015
Punctul 21
21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzelor, rezultă că sunt incidente dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care constituie temeiul legal invocat de autorii excepției, în calitate de reclamanți, pentru a solicita instanței de judecată obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare pentru un imobil revendicat în baza Legii nr. 10/2001, a cărui restituire nu se poate realiza în natură. Fiind vorba, în cauză, despre dosare care erau deja înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea constată că nu au legătură cu cauza dispozițiile art. 34 alin. (2) din aceeași lege, care au în vedere dosarele care vor fi fost transmise Secretariatului Comisiei Naționale ulterior datei intrării în vigoare a acestei legi. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 va fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția legăturii cu cauza impusă de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. ...
Sursa oficială ↗