Decizia CCR nr. 229/2018Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că legea criticată nu este suficient de accesibilă, precisă și previzibilă, lăsând loc aprecierii arbitrare a autorităților din domeniu cu privire la punerea sa în aplicare. Susține că lipsa preciziei rezultă din însuși obiectul legii, întrucât noțiunea de „serviciu public cu specific silvic“ nu este definită nicăieri în legislație și nici nu se regăsește în vreun alt act normativ. Această noțiune seamănă cu cea de „servicii silvice“, definită la pct. 46 din anexa la Codul silvic, dar noțiunile rămân diferite. Cea de „servicii silvice“ se referă la totalitatea acțiunilor ce au ca scop asigurarea pazei, supravegherii stării de sănătate a pădurilor și stabilirii anuale a lucrărilor silvice prevăzute de amenajamentul silvic. Or prin suspendarea acestor servicii se ajunge tocmai la efectul opus celui avut în vedere la adoptarea Legii nr. 374/2006. Arată că Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, act normativ ulterior legii criticate, aduce modificări radicale în ceea ce privește gestionarea pădurilor, menționând, în acest sens, faptul că actele de punere în valoare nu se mai întocmesc de către proprietari, ci de ocoalele silvice autorizate cu care aceștia au încheiat contracte de prestări de servicii. Consideră că noțiunea de „servicii silvice“ nu poate fi corespondenta celei de „serviciu public cu specific silvic“, întrucât suspendarea acestuia ar trebui să reprezinte o măsură de conservare a mediului și a pădurii, pe când suspendarea serviciilor silvice ar reprezenta o măsură dăunătoare mediului. Mai susține că măsurile cuprinse în legea criticată aduc limitări în ceea ce privește atributul folosinței bunului, iar, în anumite cazuri, pun în pericol chiar substanța bunului. Mai mult, sunt nesocotite și prevederile art. 44 alin. (7) din Constituție, întrucât proprietarul este împiedicat să respecte obligația privind protecția mediului. ...