Decizia CCR nr. 229/2018Punctul 7

7. Autoarea excepției critică, punctual, și prevederile art. 1-3 și ale art. 4 alin. (1) -(3) din Legea nr. 374/2006, în măsura în care se interpretează în sensul că vizează și proprietarii subsecvenți care au dobândit aceste terenuri prin contracte de vânzare-cumpărare, iar nu doar proprietarii în baza actelor de constituire și reconstituire a titlurilor de proprietate. Arată că, în scopul protejării terenurilor forestiere de eventuale defrișări, legiuitorul a instituit un regim de suspendare a serviciului public cu specific silvic, care să asigure această protecție până la soluționarea litigiilor cu privire la constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate. Dar această restrângere a exercițiului dreptului de folosire a pădurii proprietate privată este o măsură proporțională doar în condițiile în care ar exista un risc de anulare a titlului de proprietate al titularului. Or în situația sa, de cumpărător de bună-credință, titlul său este protejat în ipoteza anulării titlului autorilor săi. Susține că, în aceste condiții, suspendarea serviciului public cu specific silvic constituie o restrângere excesivă, disproporționată, a unor drepturi și libertăți fundamentale. Raportat la scopul urmărit de legiuitor, astfel cum este definit în expunerea de motive a legii - acela al evitării riscului unor tăieri rase - măsura suspendării apare ca vădit disproporționată. Precizează că legiuitorul a indicat expres și persoanele vizate prin măsurile luate în baza Legii nr. 374/2006, respectiv persoanele care nu aveau dreptul, dar au primit terenuri forestiere în proprietate, persoanele care aveau dreptul la reconstituire, dar au primit teren forestier pe un alt amplasament decât cel deținut înainte de 1948 și celelalte persoane care dețin terenuri forestiere în baza unui titlu din categoria celor enumerate la art. III din Legea nr. 169/1997. Așadar, Legea nr. 374/2006 a apărut din nevoia de a împiedica distrugerea pădurilor cu privire la care titlurile de proprietate au fost nelegal emise și de a păstra integritatea fondului forestier până la finalizarea demersurilor legale de către persoanele cu adevărat îndreptățite. Or în speță, neexistând pericolul de a pierde proprietatea asupra terenului - fiind terț cumpărător de bună-credință - și nici riscul să realizeze defrișări masive, societatea autoare a excepției susține că lipsirea de bunul proprietatea sa este disproporționată. Suspendarea serviciului public cu specific silvic determină imposibilitatea proprietarului de a mai desfășura orice activitate în pădure, deci de a se folosi de un bun al său. Limitând esențial unul dintre atributele dreptului de proprietate, autoarea excepției apreciază că suspendarea se poate dispune doar împotriva proprietarilor care dețin terenul forestier în baza unor acte de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate privată și doar în condițiile în care există pe rolul instanțelor de judecată o acțiune vizând nulitatea titlului de proprietate în temeiul art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997. Doar în acest mod restricționarea semnificativă a exercițiului dreptului de proprietate adusă de Legea nr. 374/2006 poate avea o justificare suficientă, și anume protejarea unei păduri ce ar putea fi tăiată masiv de către proprietarul aparent, confruntat cu iminența pierderii titlului său de proprietate. Or principiul proporționalității presupune ca orice decizie sau măsură adoptată de organele abilitate să se bazeze pe o justă și echitabilă evaluare a faptelor, pe o echilibrare adecvată a intereselor implicate, precum și pe o selectare coerentă a mijloacelor și mecanismelor care urmează a fi utilizate în vederea atingerii unui scop predefinit. Susține că se încalcă și libertatea economică garantată de art. 45 din Constituție, precum și libertatea comerțului protejată de art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, prin restrângerea excesivă a acestora, întrucât afectează în mod direct activitatea economică a societății autoare a excepției, care nu mai poate avea acces la proprietatea sa și, implicit, nu mai poate desfășura activitatea de exploatare de masă lemnoasă, activitate esențială pentru aceasta. Arată că, întrucât este protejată în calitate de cumpărător de bună-credință, nu este rațională suspendarea serviciului public cu specific silvic față de aceasta, cât timp în nicio ipoteză titlul său nu va fi anulat, ingerința în activitatea sa economică prin împiedicarea desfășurării obiectului principal de activitate fiind vădit disproporționată. ...