Decizia CCR nr. 249/2018Punctul 36
Punctul 36
36. În privința criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, raportate la art. 115 alin. (4) din Constituție, se arată că existența unei situații extraordinare a cărei reglementare nu poate fi amânată este motivată atât în preambulul ordonanței de urgență, cât și în cuprinsul expunerii de motive a Legii de aprobare, motivare ce relevă faptul că neadoptarea legii ce face obiectul sesizării ar implica noi disfuncționalități majore la nivel național, disfuncționalități care ar afecta dreptul fundamental la învățătură, garantat de art. 32 din Constituție, prin întârzierea editării la timp a manualelor școlare obligatorii aferente anului școlar 2017-2018, la peste 70% dintre disciplinele clasei a V-a. Deși achiziția publică respectivă demarase la 16 martie 2017, fiind respectate toate etapele procedurii legale de atribuire prevăzute de Legea privind achizițiile publice nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, nu a fost îndeplinit necesarul de manuale astfel încât din cele 108 loturi care s-au scos la licitație pentru această clasă, s-au primit oferte insuficiente, respectiv 26, iar pentru restul de 82 de loturi nu a fost depusă nicio ofertă de manual. În consecință, ținând cont de faptele obiective menționate mai sus, se apreciază că a existat o situație extraordinară din care a rezultat urgența adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 76/2017, luându-se, astfel, în considerare nu doar aspectele ce țin de îngreunarea procesului de achiziție, precum și faptul că Regia Autonomă „Editura Didactică și Pedagogică“ la acel moment era disfuncțională ca urmare a expirării mandatului consiliului de administrație. ...
Sursa oficială ↗