Decizia CCR nr. 252/2018Punctul 27

27. Cu privire la art. I pct. 110 [cu referire la art. 62 alin. (3) ] din lege, se arată că din cuprinsul său trebuia eliminată nu doar referirea pe care aceasta o făcea la art. 62 alin. (1^3), care reglementa posibilitatea judecătorului sau procurorului de a fi suspendat la cerere, caz în care magistratului nu îi erau aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de art. 5 și art. 8 din Legea nr. 303/2004, ci însăși posibilitatea ca în situația suspendării din funcție pentru orice motiv magistratului să nu îi fie aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de art. 5 și art. 8 din legea antereferită. Aceasta se impunea pentru că judecătorul sau procurorul, chiar suspendat din funcție, păstrează această calitate și o poate exercita în momentul încetării cauzei de suspendare. Observând că printre situațiile de suspendare vizate de acest text sunt unele care, prin ele însele, sunt de natură a aduce atingere prestigiului funcției de magistrat, acceptarea posibilității încălcării interdicțiilor și incompatibilităților de către magistratul aflat într-o astfel de situație accentuează acest efect negativ. Între scopul care pare a fi urmărit de inițiatorii acestei propuneri, și anume acela de a asigura posibilitatea procurării unor mijloace de subzistență magistratului aflat într-unul din cazurile de suspendare la care se trimite prin ipoteza normei, și cel de protejare a prestigiului funcției de magistrat, ar trebui să primeze cel din urmă. Magistratul poate renunța la calitatea sa în orice moment prin demisie, dezlegându-se, astfel, de interdicțiile și incompatibilitățile inerente funcției sale. Procedând astfel, Parlamentul nu și-a respectat obligația de punere în acord a legii cu decizia Curții Constituționale, contrar art. 147 alin. (2) din Constituție. ...