Sari la conținut

Decizia CCR nr. 252/2018Punctul 41

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
19.04.2018
Dosarul
461A/2018

41. În privința art. I pct. 9 [cu referire la art. 7 alin. (7) ] din lege, se arată că excedează competențelor Curții Constituționale calificarea unui act juridic ca fiind sau nu un act administrativ. Pe de altă parte, pe fond, se arată că actul emis de Consiliul Suprem de Apărare al Țării este un act administrativ, lucru admis inclusiv prin Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018. În cazul de față, sunt îndeplinite toate acele condiții cumulative pentru ca actul ce conține „rezultatul verificărilor“ să fie considerat un act administrativ, astfel: are caracter individual; Consiliul Suprem de Apărare al Țării este o „autoritate administrativă autonomă“, chiar cu rang constituțional, cu competențe în domeniul verificării veridicității declarațiilor date de judecători și procurori cu privire la calitatea acestora de ofițeri acoperiți, lucrători sau colaboratori ai serviciilor de informații; și actul emis de Consiliul Suprem de Apărare al Țării, în urma verificărilor, „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice“ atât în raport cu judecătorul sau procurorul vizat, cât și cu funcționarul care l-a emis. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie