Decizia CCR nr. 252/2018Punctul 57

57. Cu privire la modificarea operată asupra art. 96 alin. (7) , se arată că trimiterea la art. 74^1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a fost realizată din rațiuni de tehnică legislativă. Cu privire la modificarea operată asupra art. 96 alin. (8) , pentru respectarea prevederilor art. 147 alin. (1) din Constituție, s-a introdus în Legea nr. 317/2004 obligația Inspecției Judiciare, formată din judecători și procurori, de a întocmi un raport pe care să îl înainteze Ministerului Finanțelor Publice, acesta urmând să aprecieze dacă introduce sau nu o acțiune în regres. Soluția este una perfect constituțională, pentru că îmbină cele două deziderate cerute de considerentele precizate: pe de-o parte, evită arbitrarul în evaluarea deciziei de a se introduce acțiunea în regres, deoarece această decizie are la bază un raport al Inspecției Judiciare, care conține suficiente elemente care să permită luarea unei decizii în cunoștință de cauză, și, în același timp, lasă statului puterea de a evalua și a decide exercitarea acțiunii în regres, ca unic titular al acesteia, conform dispozițiilor constituționale. Astfel, pentru a preîntâmpina situația în care funcționarii Ministerului Finanțelor Publice ar evita să promoveze acțiuni în regres de frica eșecului sau de teamă că pot fi acuzați de presiuni asupra judecătorilor, precum și pentru a evita un arbitrar până la urmă - împotriva unor magistrați s-ar exercita regresul, împotriva altora nu, fără analize pertinente -, soluția legislativă a fost aceea de a introduce un raport consultativ întocmit de Inspecția Judiciară, care să ajute funcționarii Ministerului Finanțelor Publice în luarea deciziei pentru acțiunea în regres. Așadar, nu Inspecția Judiciară decide dacă s-a comis eroarea cu gravă neglijență, ci doar verifică dacă există indicii în acest sens, decizia finală fiind a Ministerului Finanțelor Publice. Soluția adoptată respectă și dezideratul de a lăsa opțiunea Ministerului Finanțelor Publice de a introduce acțiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului, în situația în care apreciază că acesta a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență. Sarcina probei va fi în seama statului, așa că Ministerul Finanțelor Publice - și nu Inspecția Judiciară - va trebui să demonstreze în cadrul acțiunii în regres că judecătorul sau procurorul a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență. Această soluție exclude și stabilirea unei căi de atac distincte împotriva raportului efectuat de Inspecția Judiciară. Așa cum s-a arătat, acesta are un rol consultativ, menit să ofere Ministerului Finanțelor Publice suficiente elemente care să permită o evaluare proprie efectivă. Dacă acest raport ar fi supus distinct cenzurii instanței, acesta și-ar schimba caracterul din consultativ în obligatoriu, stabilind cu autoritate de lucru judecat reaua-credință sau grava neglijență a judecătorului sau procurorului, înainte de a fi supus evaluării Ministerului Finanțelor Publice și excluzând ulterior opțiunea acestuia, din moment ce hotărârea este opozabilă și acestuia. ...