Decizia CCR nr. 206/2018Punctul 104

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.04.2018 · dosar 262L/2/2018
Punctul 104
104. Noul Cod de procedură penală definește, în art. 97, probele și procedeele probatorii, enumerând principalele mijloace de probă prin care se obțin probele în procesul penal. Enumerarea nu este limitativă, întrucât art. 97 alin. (2) lit. f) prevede că probele pot fi obținute și prin „orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege“. În ceea ce privește administrarea probelor, art. 100 din Codul de procedură penală dispune că „(1) În cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge și administrează probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere“, în vreme ce „(2) În cursul judecății, instanța administrează probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților și, în mod subsidiar, din oficiu, atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale.“ Potrivit art. 29 alin. (2) din Legea nr. 191/1998, „Serviciul de Protecție și Pază nu poate efectua cercetarea sau urmărirea penală, nu poate lua măsura reținerii sau arestării preventive și nu dispune de spații proprii de reținere sau de arest“. ...
Sursa oficială ↗