Decizia ÎCCJ nr. 161/2025 (HP)Punctul XI

XI. Înalta Curte de Casație și Justiție 20. Admisibilitatea sesizării este circumscrisă atât condițiilor speciale instituite prin art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cât și celor ce decurg din cuprinsul art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidență este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanței de urgență la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu ale cărei dispoziții arată că se completează. ... 21. În lumina acestor dispoziții legale, condițiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; ... – sesizarea să privească o chestiune de drept; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; ... – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... ... 22. Evaluarea elementelor sesizării relevă întrunirea doar în parte a condițiilor de admisibilitate mai sus enunțate. ... 23. Astfel, sesizarea a fost formulată într-un litigiu având ca obiect obligarea la emiterea actelor administrative și plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, înscriindu-se, așadar, în domeniul specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... 24. Cauza se află în curs de soluționare, în primă instanță, pe rolul Tribunalului Dâmbovița, în virtutea competenței legale conturate prin dispozițiile art. 269 din Codul muncii raportat la art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă. ... 25. Cât privește cea de-a doua condiție de admisibilitate din rândul celor anterior enunțate, ca sesizarea să privească o „chestiune de drept“, aceasta nu este îndeplinită. ... 26. În legătură cu acest din urmă aspect se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 are un conținut aproape identic cu cel al art. 519 din Codul de procedură civilă, distincția raportându-se la două condiții specifice acestuia din urmă, referitoare la noutatea chestiunii de drept și la titularul sesizării. ... 27. Prin urmare, văzând și norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010, republicată, din cuprinsul art. 4 al ordonanței de urgență anterior menționată, se constată că și în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este pe deplin operantă noțiunea autonomă de „chestiune de drept“, prevăzută de Codul de procedură civilă și a cărei semnificație a fost conturată în jurisprudența constantă a Înaltei Curți referitoare la procedura prevăzută de dispozițiile art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă. ... 28. Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul ca întrebarea adresată instanței supreme să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune este discutabilă. ... 29. Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept“, ceea ce consolidează concluzia necesității existenței unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenția instanței supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor deduse judecății. ... 30. În ce privește prima întrebare din cadrul sesizării se constată incidența celor statuate prin Decizia nr. 34 din 10 februarie 2025, prin care Înalta Curte de Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 31/2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2020 privind trecerea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne în subordinea Guvernului și în coordonarea Secretariatului General al Guvernului și pentru modificarea unor acte normative și trecerea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne - M.A.I. în subordinea Guvernului, cu schimbarea titulaturii sale în «organ de specialitate al administrației publice centrale», salariul de bază al salariaților funcționari publici trebuia recalculat prin trecerea de la secțiunea II - Salarii pentru personalul din unitățile teritoriale a anexei nr. VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare «Administrație» la secțiunea I - Salarii pentru administrația publică centrală din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare?“. ... 31. În esență, prin decizia menționată s-a reținut că Legea nr. 31/2021 a aprobat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020 care consacrase deja, inclusiv la nivelul reglementării cu rang de lege, faptul că Administrația Națională a Rezervelor de Stat reprezenta un organ de specialitate al administrației publice centrale, astfel cum se stabilise anterior prin Hotărârea Guvernului nr. 1.380/2009 privind înființarea, organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. S-a mai reținut că Legea nr. 31/2021 nu a conferit prin conținutul său normativ drepturi salariale noi funcționarilor publici din cadrul A.N.R.S.P.S. și structurilor sale subordonate, întrucât nu a modificat și nici nu a completat art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2020. ... 32. Deși, prin Decizia nr. 34 din 10 februarie 2025, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunțat asupra sesizării care îi privea pe funcționarii publici din cadrul A.N.R.S.P.S., raționamentul juridic este deopotrivă aplicabil, mutatis mutandis, și în prezenta sesizare, referitoare la salariații personal contractual. ... 33. Lipsa caracterului real pentru chestiunea de drept transmisă de Tribunalul Dâmbovița rezultă și din faptul că un simplu demers de cercetare a cadrului normativ asociat în mod direct problemei cu care a fost învestit judecătorul fondului, prin cererea de chemare în judecată, permite identificarea dispozițiilor aplicabile, iar conținutul lor normativ nu se prezintă ca fiind incomplet sau neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii, lipsind, așadar, potențialul de a genera practică neunitară. ... 34. În ce privește cea de-a doua întrebare formulată prin încheierea Tribunalului Dâmbovița - Secția I civilă se constată, de asemenea, că nu este îndeplinită condiția privind existența unei veritabile chestiuni de drept. ... 35. În acest sens este de remarcat că instanța de trimitere formulează întrebarea pornind de la o singură posibilă interpretare a prevederilor legale în discuție, potrivit căreia, în condițiile în care reclamanții îndeplinesc o funcție de execuție în cadrul unei unități teritoriale aflate în subordinea pârâtei, ar trebui să beneficieze de drepturile salariale pentru funcții similare cuprinse în capitolul II subcapitolul 1 secțiunea I - Salarii pentru personalul contractual din administrația publică centrală litera b) - Funcții de execuție din anexa nr. VIII - Familia ocupațională de funcții bugetare „Administrație“ la Legea-cadru nr. 153/2017. ... 36. Totodată, jurisprudența Curții Constituționale menționată anterior relevă, la rândul ei, suficiente repere în sprijinul interpretării corecte a prevederilor legale care fac obiectul sesizării. ... 37. Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 850 din 12 decembrie 2019, Curtea Constituțională, respingând excepția invocată, a reținut următoarele: „25. În raport cu aceste considerente, Curtea reține că instituirea prin prevederile de lege criticate a unor reguli diferite aplicabile diferitelor categorii de personal plătit din fonduri publice nu constituie o discriminare. Opțiunea legiuitorului pentru stabilirea unui tratament juridic diferențiat sub aspectul salarizării între funcționarii publici din administrația publică centrală și cei din unitățile teritoriale este justificată având în vedere că atribuțiile, competențele, sarcinile specifice, responsabilitățile și importanța activității desfășurate pot fi diferite chiar și pentru personalul care este încadrat pe funcții similare. Prin urmare, existența unor diferențe în ceea ce privește salarizarea este în mod obiectiv justificată, legiuitorul urmărind eliminarea dezechilibrelor și a disfuncționalităților existente în sistemul public de salarizare. Astfel, prevederile art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie principiul ierarhizării sistemului de salarizare, atât pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, iar cele ale art. 6 lit. h) din legea-cadru consacră principiul sustenabilității financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. 26. În consecință, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate reprezintă expresia opțiunii legiuitorului în materia personalului plătit din fonduri publice, justificată în raport cu situația diferită a celor două categorii de personal vizate de ipotezele normelor juridice, fără a încălca principiul egalității în drepturi, prevăzut de art. 16 din Constituție.“ ... 38. De asemenea, prin Decizia nr. 875 din 9 decembrie 2020, instanța de contencios constituțional a reținut că: „45. (...) egalitatea în fața legii și a autorităților publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituție, își găsește aplicare doar atunci când părțile se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic și deci instituirea aceluiași regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat. Situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie însă să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003; Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006; Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011; Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Când criteriul în funcție de care își găsește aplicarea un regim juridic sau altul are caracter obiectiv și rezonabil, și nu subiectiv și arbitrar, fiind constituit de o anumită situație prevăzută de ipoteza normei, și nu de apartenența sau de o calitate a persoanei, privitor la care își găsește aplicare, așadar intuitu personae, nu există temei pentru calificarea reglementării deduse controlului ca fiind discriminatorie, deci contrară normei constituționale de referință (Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005).“ ... 39. În cele din urmă, se vor avea în vedere și considerentele Deciziei nr. 53 din 24 februarie 2025, prin care Înalta Curte de Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să dea o rezolvare de principiu următoarei chestiuni de drept: „Dacă, prin raportare la principiile egalității și nediscriminării, reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, prevederile lit. A pct. I capitolul I din anexa nr. VIII la aceeași lege se aplică și personalului ce deține calitatea de funcționar public în cadrul unei unități teritoriale a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale sau, din contră, doar celui din cadrul aparatului central al autorității publice respective.“ ... 40. În concluzie, sesizarea vizând pronunțarea unei hotărâri prealabile nu îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, prevăzută de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în înțelesul dat acesteia conform jurisprudenței consolidate a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că, nefiind întrunite toate condițiile legale, sesizarea formulată de Tribunalul Dâmbovița - Secția I civilă în Dosarul nr. 1.659/120/2024 este inadmisibilă. ... 41. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ... ...