Decizia CCR nr. 127/2018Punctul 12
Punctul 12
12. Totodată, Avocatul Poporului consideră că emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 a fost justificată de o situație de urgență. În acest sens, arată că problemele apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar au căpătat un caracter sistemic, întrucât sumele acordate prin hotărâri judecătorești, din cauza cuantumului acestora, au devenit în timp o sarcină oneroasă pentru bugetul statului, motiv pentru care Guvernul poate dispune asemenea măsuri de eșalonare a datoriilor față de creditorii statului. Prin normele criticate nu sunt afectate sau nesocotite drepturile și libertățile persoanelor fizice, ci, mai degrabă, întreaga ordonanță de urgență în ansamblul ei reglementează modul în care statul a înțeles să vină în sprijinul unor categorii de salariați din sistemul bugetar. ...
Sursa oficială ↗