Decizia CCR nr. 101/2018Punctul 8

8. Tribunalul Vâlcea - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Arată că practica în materie a Curții Constituționale a stabilit, în mod constant, că textele de lege, în special cele în materie penală, respectă dispozițiile art. 1 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din Constituție, respectiv, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale numai în măsura în care sunt clare, precise și previzibile, astfel încât destinatarul normei să cunoască în mod clar și cert ce conduite sunt interzise de lege, pentru a-și putea conforma acțiunile dispozițiilor legale. Numai în această situație o faptă este imputabilă și poate atrage răspunderea penală. Ca urmare, exigențele de constituționalitate a normelor de incriminare reclamă cel mai înalt nivel de claritate, previzibilitate și precizie, astfel încât conduita interzisă să fie clar inteligibilă de orice destinatar al normei, pentru a se putea determina că încălcarea acesteia a fost voită, cu consecința tragerii la răspundere penală. În susținerea celor expuse invocă deciziile Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015 și nr. 405 din 15 iunie 2016. În prezenta cauză, textul a cărui neconstituționalitate se invocă incriminează folosirea, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații. Or, instanța de judecată susține că nu există niciun text de lege care să definească, să descrie ori să enumere în ce constă acest gen de informații. Există, într-adevăr, în unele legi speciale, definiții ale unor categorii de astfel de informații, de exemplu, Legea nr. 182/2002 care definește categoria informațiilor clasificate, ori legislația în materie de secret bancar etc., însă terminologia este eterogenă, existând referiri la protejarea unor date, secret bancar, secretul deliberării etc., dar nicio dispoziție legală nu definește categoria „informațiilor nedestinate publicității“. A considera că destinatarul normei, din modul în care sunt reglementate anumite instituții, poate deduce că datele, informațiile cu care operează „nu sunt destinate publicității“, în sensul legii penale, ar echivala cu expunerea sa la riscul aprecierii subiective, discreționare, cu privire la imputabilitatea și caracterul penal al faptei sale, practică ce este în contradicție cu prevederile Constituției. De asemenea, instanța de judecată apreciază că există și riscul ca anumite informații să fie declarate „nepublice, nedestinate publicității“ prin acte normative subsecvente legii ori chiar acte administrative interne ale unor instituții. În aceste condiții, încălcarea unor astfel de dispoziții este incompatibilă cu răspunderea penală, putând atrage doar răspunderea disciplinară, materială ori cel mult contravențională. Ca urmare, apreciază că este imperios necesară definirea ori calificarea unor date ca fiind „nedestinate publicității“ prin lege ori prin celelalte acte normative cu forță juridică echivalentă legii. În concluzie, instanța de judecată apreciază că sintagma „informații ce nu sunt destinate publicității“ din dispozițiile art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2002 lipsește această normă de incriminare de cerințele de claritate, precizie și previzibilitate reclamate de art. 1 alin. (5) și art. 23 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. ...