Decizia CCR nr. 47/2018Punctul 37

CCR · decizie de neconstituționalitate · 01.02.2018 · dosar 3.000A/2017
Punctul 37
37. În fine, pornind de la cele statuate în jurisprudența Curții Constituționale, în sensul că, în cazul constatării neconstituționalității unor dispoziții de abrogare, acestea își încetează efectele juridice în condițiile prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituție, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte, autorii obiecției mai susțin că se încalcă prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție referitoare la forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale, întrucât, deși prin Decizia nr. 612 din 3 octombrie 2017 s-a constatat neconstituționalitatea articolului unic pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 prin care se abroga art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 3/2000, în prezent în vigoare, noua formă adoptată de Parlament modifică prevederile aceluiași articol. Susțin că sunt nesocotite astfel prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție referitoare la forța obligatorie a deciziilor Curții Constituționale, având în vedere cele reținute în jurisprudența Curții Constituționale din care rezultă că declararea ca neconstituțională a unei norme de abrogare conduce la repunerea în vigoare a normei inițial abrogate (Decizia nr. 778 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 6 iulie 2009, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). Față de aceste susțineri, Curtea reține că cele statuate în jurisprudența citată sunt valabile în ipoteza exercitării controlului de constituționalitate a legilor sau a ordonanțelor în vigoare, iar nu în cazul controlului exercitat asupra legilor anterior promulgării acestora. Atât timp cât legea de modificare încă nu a intrat în vigoare, legea inițială nu este în niciun fel afectată de variațiile de formă pe care preconizata lege modificatoare le suportă, motiv pentru care constatarea neconstituționalității unei prevederi care își propune să abroge o dispoziție dintr-o lege în vigoare nu are ca efect repunerea în vigoare a normei a cărei abrogare se intenționează a se realiza, întrucât aceasta a rămas permanent în vigoare, abrogarea ei fiind doar o potențialitate ce ar fi devenit efectivă dacă legea modificatoare ar fi intrat în vigoare. ...
Sursa oficială ↗