Decizia CCR nr. 51/2018Punctul 9

9. Autorii sesizării susțin că măsurile privind modificarea/alterarea principiului exclusivității profesiunii de medic veterinar, în modalitatea prevăzută de art. 4 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 160/1998, care prevedea „comercializarea cu amănuntul și utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special și medicamentelor de uz veterinar“, au fost adoptate, deși nu exista o situație extraordinară care să justifice folosirea procedurii ordonanței de urgență. Autorii arată că, dacă măsurile reglementate la pct. 1, 2 și 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2017 au fost adoptate pentru a preîntâmpina declanșarea procedurii de infringement împotriva României, aflată în faza unei iminente sesizări a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru obligarea României la plata unei sume forfetare în valoare de 1.855.000 euro, cauzată de netranspunerea Directivei 2013/55/UE în domeniul medical veterinar, în ceea ce privește măsurile reglementate la pct. 3 și 4 din ordonanța de urgență, acestea vizează o procedură de infringement total diferită, începută într-o altă cauză, și care se află într-o fază în care nu există niciun pericol pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene și/sau pentru obligarea României la penalități. Altfel spus, nu există și nu este în niciun mod justificată imposibilitatea reglementării ulterioare, printr-o lege adoptată în Parlament, a măsurilor care fac obiectul reglementării prin pct. 3 și 4 din ordonanța de urgență. În preambulul actului normativ nu există o motivare pertinentă a urgenței, care să poată justifica adoptarea acestuia în procedura ordonanței de urgență. Cele două argumente, respectiv existența scrisorii Comisiei Europene C(2015) 3352 final în cauza 2014/4096 și punctul de vedere al Comisiei Europene în cauza C297/16 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, sunt „puerile, formale și irelevante, neputând satisface cerința textului constituțional“. ...