Decizia ÎCCJ nr. 139/2025 (HP)Punctul IV

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 07.04.2025 · dosar 2.610/1/2024
Punctul IV
IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii 22. Completul de judecată din cadrul Tribunalului Dâmbovița a apreciat că sesizarea îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. În acest sens a menționat că procesul are ca obiect acordarea majorării salariale de 10%, în temeiul Legii nr. 71/2015 și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, cu aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017. Astfel, pretențiile deduse judecății vizează stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, reclamanta având calitatea de personal auxiliar de specialitate, care face parte din familia ocupațională „Justiție“. A mai arătat că soluționarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept asupra căreia instanța supremă nu a statuat în mecanismele de unificare a practicii judiciare. ... 23. Completul de judecată din cadrul Tribunalului Sibiu a apreciat că sesizările îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. În acest sens a arătat că reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului București, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) din actul normativ anterior evocat, deoarece acestea solicită drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice. ... ...
Sursa oficială ↗