Decizia CCR nr. 33/2018Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.01.2018 · dosar 2.962A/2017
Punctul 27
27. Președintele Camerei Deputaților a transmis cu Adresa nr. 2/410/16 ianuarie 2018, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 315 din 16 ianuarie 2018, punctul său de vedere cu privire la sesizarea ce face obiectul Dosarului Curții nr. 2.962A/2017. Referitor la obiecțiile de neconstituționalitate extrinsecă, arată, pe de o parte, că, „dacă în urma consultărilor derulate cu privire la dezbaterea propunerii legislative, se desprind situații în care subiecții care au dreptul de a formula amendamente își însușesc din punct de vedere formal, sub forma amendamentelor, (cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare) opiniile/părerile temeinic fundamentate exprimate de ceilalți participanți la dezbateri, dar care nu au drept de a formula amendamente, acest lucru nu înseamnă că se încalcă prevederile art. 74 alin. (1) din Constituție“, și, pe de altă parte, că „se poate observa, din derularea procedurii legislative, că deputații au inițiat și depus amendamentele numai în ceea ce privește dezbaterea inițiativei legislative la Camera Deputaților, iar senatorii au inițiat și depus amendamentele numai în ceea ce privește dezbaterea inițiativei legislative la Senat, neîncălcânduse principiul autonomiei Camerelor Parlamentului. Faptul că în derularea procedurii legislative a propunerii legislative comisia sesizată în fond pentru redactarea raportului a fost o comisie specială comună a Camerei Deputaților și Senatului formată din deputați și senatori nu este de natură a duce la încălcarea prevederilor art. 64 din Legea fundamentală, deoarece dezbaterile în fiecare Cameră a Parlamentului s-au supus normelor regulamentare ale fiecărei Camere“. ...
Sursa oficială ↗