Decizia CCR nr. 18/2018Punctul 16
Punctul 16
16. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că, potrivit art. 1.086 și art. 1.089 din Codul civil, rezerva succesorală este acea parte a moștenirii care nu poate face obiectul actelor de dispoziție cu titlu gratuit, iar cotitatea disponibilă este acea parte a succesiunii de care de cuius poate să dispună în mod liber, cu titlu gratuit, prin liberalități (donație sau testament), chiar dacă există moștenitori rezervatari, respectiv persoane care au dreptul la moștenire în virtutea legii. Potrivit art. 1.087 din Codul civil sunt moștenitori rezervatari soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului. Așadar, rezerva succesorală este o instituție de ordine publică, care consacră dreptul legal al moștenitorilor rezervatari de a dobândi o parte din succesiune, cu limitarea autonomiei de voință a defunctului, în ceea ce privește dreptul său de dispoziție asupra bunurilor moștenirii. Or, nu se poate susține în mod temeinic că garantarea dreptului de proprietate al celor care au beneficiat de donații sau legate trebuie să prevaleze în fața garantării dreptului moștenitorilor legali la o parte din bunurile moștenirii, respectiv rezerva succesorală. Din acest punct de vedere, Curtea reține că liberalitățile se realizează sub condiția rezolutorie de a nu se încălca rezerva succesorală, respectiv partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari sunt îndreptățiți, în virtutea unor dispoziții legale imperative, potrivit cărora moștenitorii rezervatari au dreptul la partea din bunurile moștenirii ce alcătuiesc rezerva succesorală, de la data deschiderii sucesiunii. Or, în acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea reține că principiul constituțional al garantării și ocrotirii proprietății private nu operează în cazul în care dreptul este dobândit prin încălcarea normelor imperative ale legilor în vigoare la data încheierii actelor juridice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 467 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 12 octombrie 2005). ...
Sursa oficială ↗