Decizia CCR nr. 18/2018Punctul 19
Punctul 19
19. În ceea ce privește invocarea principiului constituțional al neretroactivității legii civile, direct în fața Curții Constituționale, în susținerile orale ale reprezentantului autorului excepției, Curtea reține că, în acord cu jurisprudența sa constantă, invocarea în susținerea excepției a unor prevederi constituționale direct în fața Curții, și nu în fața instanței de judecată, contravine dispozițiilor art. 10 alin. (2) și art. 29 alin. (1) -(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate rezultă din încheierea de sesizare și din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în fața Curții Constituționale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuția părților în fața instanței de judecată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007, și Decizia nr. 517 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din data de 2 iunie 2008). ...
Sursa oficială ↗