Decizia CCR nr. 838/2017Punctul 17

17. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 503 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă încalcă, în primul rând, dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece, dacă partea poate uza de calea extraordinară a contestației în anulare generale împotriva oricărei „hotărâri definitive“, calea de atac a contestației în anulare speciale este incidentă doar în cazul „hotărârilor instanței de recurs“, respectiv al „hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs“. Așa fiind, în cazul unei plângeri soluționate de o instanță învestită potrivit art. 283 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006, partea nu are la dispoziție calea de atac a contestației în anulare, indiferent dacă: (1) hotărârea a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut ori într-o componență nelegală, iar instanța a omis să se pronunțe asupra acesteia, deși se invocase excepția corespunzătoare; (2) dezlegarea dată plângerii este rezultatul unei erori materiale; (3) instanța nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. În acest sens invocă Decizia Curții Constituționale nr. 233 din 15 februarie 2011, prin care s-a arătat că reglementarea unor condiții care împiedică în mod absolut un particular de la a beneficia de o cale de atac, în baza unei distincții arbitrare, reprezintă o încălcare a accesului liber la justiție. Or, în speță, o parte într-un proces judecat în materia achizițiilor publice nu poate accede la retractarea unei hotărâri judecătorești pronunțate cu încălcarea unor principii fundamentale ale dreptului la un proces echitabil, în timp ce, pentru orice altă materie a dreptului pozitiv, acest drept este garantat ca o componentă a accesului liber la justiție. ...