Decizia CCR nr. 100/2017Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2017 · dosar 770/44/2014
Punctul 18
18. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale, deoarece instituie o discriminare în ce privește o parte din procesul civil, respectiv partea potrivnică celei căreia i s-a admis acțiunea în anulare. Astfel, în cazul respingerii, partea care a formulat acțiunea în anulare nu poate uza de dreptul fundamental de a exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Or, dispoziția legală prin care se prevede că doar una dintre părți are deschisă o cale de atac, iar alta nu, doar în funcție de soluția pronunțată de instanță, constituie o încălcare a principiului egalității de tratament între subiectele de drept, soluția pronunțată de instanță nefiind un criteriu obiectiv și rațional, în sine, care să justifice diferența de tratament. Prin suprimarea căii de atac a recursului, în mod discriminatoriu pentru una dintre părțile din proces, se încalcă și accesul liber la justiție. ...
Sursa oficială ↗