Decizia CCR nr. 849/2017Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia consideră că prevederile art. 30 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 sunt constituționale numai în măsura în care nu scutesc instituțiile publice de la plata taxelor judiciare de timbru în valoare de 20 de lei în procesele ce au ca obiect căile de atac împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor. Arată că, în asemenea situații, obiectul dedus judecății nu este reprezentat de venituri publice, ci de apelul împotriva unei sentințe civile prin care a fost înlăturată o acuzație contravențională, or, art. 30 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 se referă strict la cererile și căile de atac ce au ca obiect colectarea veniturilor publice. În caz contrar, apreciază că s-ar rupe justul echilibru dintre părți, fiind favorizată instituția publică, ceea ce contravine principiului egalității de tratament, încălcându-se, astfel, principiul conform căruia părțile în proces sunt egale în fața legii. ...
Sursa oficială ↗