Decizia CCR nr. 831/2017Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.12.2017 · dosar 682/57/2015
Punctul 25
25. Procedura disciplinară în cazul executorilor judecătorești este similară celei corespunzătoare prevăzute de Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014. De asemenea, există o reglementare similară privind competența de soluționare a abaterilor disciplinare și în ceea ce îi privește pe avocați (potrivit art. 71 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, anchetarea abaterii și exercitarea acțiunii disciplinare sunt de competența consiliului baroului, iar, potrivit art. 88, în cadrul fiecărui barou se organizează și funcționează o comisie de disciplină care judecă, în primă instanță și în complet de 3 membri, abaterile disciplinare săvârșite de avocații din acel barou, iar recursul declarat împotriva deciziei disciplinare a Comisiei centrale de disciplină, ca instanță de fond, este judecat de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România constituit ca instanță disciplinară în plenul său, în afară de persoana implicată în cauză). ...
Sursa oficială ↗