Decizia CCR nr. 817/2017Punctul 23
Punctul 23
23. De altfel, Curtea reține că, în soluționarea contestației formulate, în temeiul art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, analizând legalitatea și temeinicia soluțiilor dispuse în fondul camerei preliminare și, eventual, modul de soluționare a cererilor și excepțiilor invocate de părți și persoana vătămată, este evident că judecătorul de la instanța ierarhic superioară va avea în vedere toate criticile invocate de contestatori cu privire la desfășurarea concretă a procedurii de cameră preliminară în primă instanță, inclusiv aspectele referitoare la măsurile administrative luate de judecătorul de cameră preliminară în cadrul acestei proceduri (cum este, în speță, soluția dispusă cu privire la modul de traducere a rechizitoriului comunicat inculpaților având cetățenia austriacă), modul în care judecătorul de cameră preliminară a rezolvat orice chestiune de ordin procedural, altele decât cele invocate pe calea cererilor sau excepțiilor formulate de părți și persoana vătămată, de vreme ce aceste aspecte stau la baza legalității soluțiilor dispuse prin încheierile prevăzute de art. 345 și art. 346 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea nu poate reține că norma procesual penală criticată aduce atingere dreptului constituțional și convențional la un proces echitabil. ...
Sursa oficială ↗