Decizia CCR nr. 789/2017Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.12.2017 · dosar 527/54/2016
Punctul 12
12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 4^4 alin. (4) și (5) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins normativ: – Art. 4^4: (4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acționează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă își desfășoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeași piață relevantă ori pe piețe adiacente. (5) O piață adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piață a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piața în cauză. ... ...
Sursa oficială ↗