Decizia CCR nr. 789/2017Punctul 14
Punctul 14
14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că Legea nr. 346/2004 reglementează măsuri destinate creării cadrului favorabil înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, iar, prin întreprindere, în sensul acestui act normativ, se înțelege orice formă de organizare a unei activități economice, autorizată potrivit legilor în vigoare să facă activități de producție, comerț sau prestări de servicii, în scopul obținerii de venituri, în condiții de concurență. De asemenea, prin Decizia nr. 966 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 27 august 2010, Curtea a reținut că prevederile „Legii nr. 346/2004 reprezintă măsuri strategice de reformă economică menite a accelera procesul de privatizare prin stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, statul având obligația, în virtutea art. 135 din Constituție, să asigure crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, protecția concurenței loiale, precum și protejarea intereselor naționale în activitatea economică.“ ...
Sursa oficială ↗