Decizia ÎCCJ nr. 129/2025 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 07.04.2025 · dosar 1.767/107/2024
Punctul III
III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept Dosar nr. 1.767/107/2024 Cererea de chemare în judecată 15. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu nr. 1.767/107/2024, reclamanta AA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba („ITM Alba“), ca, prin hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată în cauză, să se dispună: (i) anularea Deciziei nr. aa din 31.01.2024 și a Răspunsului la contestație nr. bbbb din 19.03.2024, emise de ITM Alba, prin care s-a stabilit salariul de bază al reclamantei, începând cu data de 1.01.2024, ca urmare a aplicării dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 128/2023, ca nelegale; (ii) obligarea pârâtului să emită o nouă decizie de stabilire a salariului de bază, începând cu data de 1.01.2024, cu respectarea dispozițiilor art. III pct. 3 și art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023, precum și a principiilor consacrate la art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin care salariul de bază să fie stabilit prin raportare la salariul de care beneficiază funcționarul public cu aceeași clasă, același grad profesional și aceeași gradație din cadrul Inspecției Muncii, începând cu data de 1.01.2024; (iii) obligarea pârâtului la plata diferențelor salariale, conform art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023; (iv) obligarea pârâtului să întreprindă demersurile necesare la nivelul Inspecției Muncii București în vederea bugetării sumelor necesare punerii în plată a acestei decizii de stabilire a salariului de bază și a diferențelor salariale; (v) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. ... Întâmpinarea 16. Pârâtul ITM Alba a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând, în esență, că salariații ITM Alba, inclusiv reclamanta, nu au beneficiat de procentul de 5% potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023, ca urmare a aplicării prevederilor art. VI din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023. ... 17. Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... Dosar nr. 2.023/107/2024 Cererea de chemare în judecată 18. Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cu nr. 2.023/107/2024, reclamantul BB a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul ITM Alba, ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună: (i) obligarea pârâtului la emiterea, în favoarea reclamantului, a deciziei de acordare a drepturilor salariale cuvenite, la nivelul maxim de salarizare pentru funcții similare aflate în plată la nivelul funcțiilor publice teritoriale stabilite și avizate potrivit legii din cadrul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, începând cu data de 12.04.2021 până la 31.12.2023; (ii) obligarea pârâtului la plata diferenței dintre drepturile salariale la care reclamantul este îndreptățit și drepturile salariale încasate, actualizate cu rata inflației, precum și dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată de la data scadenței fiecărei sume și până la data achitării efective; (iii) obligarea pârâtului la întreprinderea demersurilor necesare la nivelul Inspecției Muncii București în vederea bugetării sumelor necesare punerii în plată a acestei decizii de stabilire a salariului personalului din cadrul ITM Alba; (iv) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. ... Întâmpinarea 19. Pârâtul ITM Alba a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 23/2022 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și dispozițiilor art. 39 și anexei nr. VIII, cap. I lit. A, pct. II lit. a) , la Legea-cadru nr. 153/2017, salariații ITM Alba se află în subordinea Inspecției Muncii București (ordonator secundar de credite), respectiv a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (ordonator principal de credite) și sunt salarizați potrivit legislației aplicabile acestor ordonatori de credite. ... 20. Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ... ...
Sursa oficială ↗