Decizia CCR nr. 774/2017Punctul 13

13. Guvernul, exprimându-și opinia în cele două dosare conexate, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă drepturi constituționale, ci o vocație acordată de legiuitor unei categorii de persoane care săvârșește fapte prevăzute de legea penală, însă există motive a se crede că, în considerarea persoanei acestora și a gravității faptei comise, neaplicarea, respectiv neexecutarea unei pedepse în regim de detenție este în măsură să atingă scopul educațional și de reintegrare în mai mare măsură decât aplicarea sau executarea acesteia. Apreciază că, în măsura în care aceste prevederi se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică și nu afectează dreptul la un proces echitabil sau vreuna dintre componentele sale, aceste dispoziții reprezintă o opțiune de politică legislativă, a cărei reglementare constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, „infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora“ se reglementează prin lege organică, revenind astfel legiuitorului infraconstituțional să decidă care sunt condițiile incidenței instituției renunțării la aplicarea pedepsei. În ceea ce privește raportarea la art. 1 alin. (5) din Constituție, apreciază că, de asemenea, critica nu este întemeiată. Textele de lege analizate cuprind tocmai stabilirea condițiilor în care instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei, ele fiind formulate clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, astfel încât, și sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. ...