Decizia CCR nr. 721/2016Paragraful 11

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În motivarea punctului său de vedere arată că renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu reprezintă drepturi constituţionale, ci o vocaţie acordată de legiuitor unei categorii de persoane care săvârşesc fapte prevăzute de legea penală, însă există motive a se crede că, în considerarea persoanei acestora şi a gravităţii faptei comise, neaplicarea, respectiv neexecutarea unei pedepse în regim de detenţie, este în măsură să atingă scopul educaţional şi de reintegrare în mai mare măsură decât aplicarea sau executarea acesteia. Susţine că, în măsura în care aceste prevederi se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică şi nu afectează dreptul la un proces echitabil sau vreuna dintre componentele sale, aceste dispoziţii reprezintă o opţiune de politică legislativă, a cărei reglementare constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, revenind astfel legiuitorului infraconstituţional să decidă care sunt condiţiile incidenţei instituţiei renunţării la aplicarea pedepsei. Reţine că legiuitorul a apreciat că, prin însăşi situaţia premisă - comiterea unei infracţiuni de către o persoană care mai fusese anterior condamnată -, se justifică necesitatea şi proporţionalitatea cu situaţia care a determinat-o - cerinţe ale art. 53 alin. (2) din Constituţie - a aplicării unei pedepse privative de libertate.