Decizia CCR nr. 734/2017Punctul 3
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Arată, astfel, că dispozițiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 nu contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității, întrucât sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“ nu este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, având în vedere cadrul legislativ și instituțional aliniat cu prevederile cadrului de reglementare în domeniul rețelelor și serviciilor de comunicații electronice adoptat la nivelul Uniunii Europene. În acest sens menționează Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, precum și deciziile președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). În ceea ce privește dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 10 din Legea nr. 187/2012, invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale. ...
Sursa oficială ↗