Decizia CCR nr. 734/2017Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia, Mircea Moldovan, susține că dispozițiile art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968 contravin prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) privind statul de drept și principiul legalității, întrucât sintagma „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“ este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând destinatarilor legii să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor. Astfel, textul de lege criticat permite ca interceptările și înregistrările să fie făcute și de către alte persoane decât procurorul și organele de cercetare penală, fără a prevedea domeniul de activitate specific al respectivelor persoane, în condițiile în care, în România activează, potrivit unor reglementări speciale, numeroase organe specializate. Invocă, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016, prin care Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului“ din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituțională. Consideră că este vorba de situații identice, motiv pentru care citează integral paragrafele 42-47 din decizia mai sus menționată privind cerințele de calitate a legii, ca garanție a principiului legalității, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia interceptărilor. Având în vedere argumentele reținute de Curtea Constituțională prin decizia citată anterior și caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, arată că este obligatoriu ca aceasta să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a unora dintre drepturile fundamentale esențiale într-un stat de drept: viața intimă, familială și privată și secretul corespondenței. Este îndeobște admis că drepturile prevăzute la art. 26 și art. 28 din Constituție nu sunt absolute, însă limitarea lor trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor și noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura drepturilor fundamentale limitate. Așadar, standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale și private și a secretului corespondenței impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, întrun mod clar, precis și previzibil care sunt organele abilitate să efectueze operațiunile care constituie ingerințe în sfera protejată a drepturilor. În concluzie, arată că este justificată opțiunea legiuitorului ca mandatul de supraveghere tehnică să fie pus în executare de procuror și de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, precum și de către lucrătorii specializați din cadrul poliției. Consideră că nu se justifică însă opțiunea includerii, în cuprinsul dispozițiilor art. 91^2 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, a sintagmei „persoane care sunt chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări“, întrucât cu privire la aceste persoane nu se face nicio precizare în Codul de procedură penală din 1968 sau în legi speciale. ...