Decizia CCR nr. 741/2017Punctul 29

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.11.2017 · dosar 2.466/89/2014
Punctul 29
29. Astfel, Curtea reține că încheierile prin care se constată că perimarea nu a intervenit, respectiv, hotărârile prin care se constată perimarea, reglementate de alin. (1) și, respectiv, alin. (2) al art. 421 din Codul de procedură civilă, au efecte diferite. Ca atare, în cazul neintervenirii perimării, judecata continuă, în timp ce, în cazul constatării acesteia, toate actele de procedură făcute de acea instanță sunt lipsite de efect. Așadar, până la rămânerea definitivă a hotărârii care a constatat perimarea, judecarea procesului rămâne sub semnul incertitudinii. În primul caz, atunci când se constată că perimarea nu a intervenit, încheierea poate fi atacată odată cu fondul cauzei, respectiv prin intermediul acelei căi de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de fond. În cel de-al doilea caz, atunci când perimarea a fost constatată, legiuitorul a prevăzut calea de atac a recursului. Diferențierea soluțiilor legislative pentru cele două cazuri are o premisă rațională și obiectivă din perspectiva efectelor diferite produse de încheierea prin care nu se constată intervenția perimării și de hotărârea prin care se constată aceasta, astfel cum s-a arătat anterior. ...
Sursa oficială ↗