Decizia CCR nr. 713/2017Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.11.2017 · dosar 1.794/2/2016
Punctul 20
20. În ceea ce privește invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 146 lit. l) din Constituție, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, întrucât se referă la alte atribuții privind controlul de conformitate cu Legea fundamentală, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă. Dacă voința legiuitorului constituant ar fi fost aceea de a conferi Curții Constituționale atribuții de altă natură decât controlul de conformitate cu Legea fundamentală, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă, această voință ar fi trebuit să se materializeze într-o normă expresă, care să precizeze natura acestor competențe. Or, din interpretarea sistematică a prevederilor Constituției, în ansamblul lor, precum și a dispozițiilor art. 146, care cuprinde un singur alineat în care sunt enumerate atribuțiile Curții Constituționale, rezultă că legiuitorul constituant nu a reglementat atribuții cu natură juridică diferită, competența materială a instanței constituționale limitându-se exclusiv la controlul de constituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010). ...
Sursa oficială ↗