Decizia CCR nr. 703/2017Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.11.2017 · dosar 5.964/189/2010
Punctul 6
6. Tribunalul Vaslui - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că proprietarul terenului beneficiază de o prezumție legală relativă de a fi și proprietarul construcțiilor sau plantațiilor, în temeiul art. 492 din Codul civil, potrivit căruia accesiunea imobiliară artificială se realizează întotdeauna în folosul proprietarului terenului, ca bun principal, oricare ar fi valoarea construcțiilor sau plantațiilor edificate, iar o persoană care a construit pe terenul proprietate a altei persoane, indiferent că este de bună sau rea-credință, nu are decât un drept de creanță asupra materialelor și lucrărilor edificate, iar nu un drept real, respectiv un drept de proprietate. Pe de altă parte, mai arată instanța, dreptul de opțiune este recunoscut tocmai celui care devine proprietar al construcției, singurul în măsură să decidă dreptul de creanță pe care dorește să îl achite, în funcție de propriile interese și de valorile stabilite, fie contravaloarea materialelor și a manoperei, fie sporul de valoare. ...
Sursa oficială ↗