Decizia CCR nr. 697/2017Punctul 8

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se susține că prevederile legale criticate sunt clare, precise și previzibile, prin raportare la standardele impuse prin jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea legii. Sunt invocate deciziile nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 și nr. 146 din 12 martie 2015 și hotărârile din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996 și 4 mai 2000, pronunțate în cauzele Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, și Rotaru împotriva României, paragraful 55. Se susține, de asemenea, că dispozițiile legale criticate ce reglementează unitatea de infracțiune nu ridică probleme de înțelegere sau interpretare și că, de altfel, enumerarea, de către legiuitor, în cuprinsul lor a tuturor acțiunilor sau inacțiunilor care pot constitui fiecare în parte conținutul unei singure infracțiuni nici nu este posibilă. Referitor la sintagma „în orice mod“ din cuprinsul art. 26 și art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969, se arată că este suficient de clară, fiind considerată complicitate orice acțiune a unei persoane care este de natură a înlesni comiterea unei infracțiuni de către o altă persoană. Se mai susține că dispozițiile art. 41 din Codul penal din 1969 și ale art. 35 alin. (1) din Codul penal nu au în vedere sancționarea unor fapte care, în momentul comiterii, nu constituiau infracțiuni, ci sancționarea acelor fapte care, la respectivul moment, întruneau conținutul constitutiv al unei infracțiuni. ...