Decizia CCR nr. 690/2017Punctul 18
Punctul 18
18. Distinct de cele reținute prin jurisprudența anterior invocată, Curtea constată că, într-adevăr, legislația penală nu definește sintagma „tulburare însemnată“, aspect ce relevă intenția legiuitorului de a conferi sintagmei criticate sensul uzual ce rezultă din înțelesul obișnuit al termenilor care o compun. Astfel, prin „tulburare însemnată bunului mers...“ se înțelege o perturbare semnificativă a activității uneia dintre persoanele juridice ce intră sub incidența dispozițiilor art. 145 din Codul penal din 1969. Totodată, interpretând sistematic sintagma criticată, în ansamblul dispoziției legale din care face parte, Curtea reține folosirea de către legiuitor, în cuprinsul normei de incriminare a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, alături de expresia „tulburare însemnată“, a sintagmei „sau o pagubă patrimoniului acesteia“, acestea reprezentând variante alternative ale urmării imediate pe care trebuie să o producă fapta funcționarului public, care, cu prilejul exercitării atribuțiilor sale de serviciu, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos, pentru a putea fi reținută săvârșirea infracțiunii anterior menționate. Așa fiind, Curtea reține că „tulburarea însemnată“, despre care se face vorbire în textul criticat, are în vedere o afectare gravă a activității unui organ sau a unei instituții de stat ori a unei alte unități din cele avute în vedere prin prevederile art. 145 din Codul penal din 1969, afectare care, spre deosebire de cea producătoare de pagube patrimoniului unei astfel de entități, are un caracter nepatrimonial. În aceste condiții, legiuitorul a lăsat la aprecierea instanțelor judecătorești încadrarea rezultatelor produse prin fapte ale funcționarilor publici, ce corespund condițiilor reglementate prin norma de incriminare, în sfera noțiunii de „tulburare însemnată“, asigurând însă un caracter previzibil unei asemenea încadrări de natură judiciară. De altfel, o enumerare exhaustivă a unor astfel de fapte în ipoteza dispoziției penale analizate nu este posibilă. ...
Sursa oficială ↗