Decizia CCR nr. 688/2017Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că textul criticat este neconstituțional, întrucât impune instanțelor dispunerea unui spor de pedeapsă obligatoriu, într-un cuantum determinat, în cazul reținerii concursului de infracțiuni, fără a le lăsa acestora posibilitatea să aprecieze cu privire la oportunitatea acestui spor și să îl individualizeze, în funcție de gravitatea faptelor săvârșite. Se susține că, deoarece sporul astfel reglementat nu poate fi individualizat, ci reprezintă o formulă abstractă, care nu are în vedere pericolul concret al faptelor, aplicarea sa determină apariția, în jurisprudența instanțelor, a unor situații absurde, cum ar fi cea a stabilirii unor pedepse egale pentru concursuri de infracțiuni săvârșite din culpă și concursuri de infracțiuni comise cu intenție, fără a putea fi aplicate criterii precum tipul concursului de infracțiuni, natura infracțiunilor săvârșite sau celelalte criterii de individualizare a pedepsei, care să justifice aplicarea sporului prevăzut la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Se susține că orice determinare absolută a cuantumului unor pedepse penale este de natură a contraveni principiului legalității incriminării, prevăzut de art. 2 din Codul de procedură penală și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru aceleași considerente se susține că prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal reglementează o pedeapsă penală în sine, care poate depăși chiar cea mai mare pedeapsă aplicată în cadrul pluralității de infracțiuni, existând situații în care pedeapsa rezultantă se determină, în mod special, pe baza sporului analizat, aspect ce minimizează, în mod nejustificat, rolul instanței în procesul de stabilire a pedepselor. Prin urmare, se susține că textul criticat reprezintă o imixtiune a legiuitorului în atribuțiile puterii judecătorești, întrucât înlătură rolul suveran al instanțelor judecătorești de a individualiza cuantumul pedepselor aplicate, aspect definitoriu pentru înfăptuirea justiției în materie penală. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, prin care s-a arătat că aplicarea legii penale în timp în baza unei lex tertia ar constitui o imixtiune a puterii judecătorești în atribuțiile puterii legislative, precum și la Decizia Curții Constituționale nr. 6 din 11 noiembrie 1992, prin care instanța de contencios constituțional a subliniat faptul că, potrivit principiului separației puterilor în stat, Parlamentul nu are dreptul să intervină în procesul de realizare a justiției. În fine, se susține că regimul sancționator al concursului de infracțiuni reglementat de Codul penal din 1969 corespundea exigențelor constituționale invocate. ...