Decizia CCR nr. 775/2016Punctul 6

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 39 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul penal şi ale art. 10 din Legea nr. 187/2012 încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, întrucât instanţele sunt obligate, în cazul concursului de infracţiuni, să adauge la pedeapsa principală un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Astfel, arată că, deşi menţine sistemul cumulului juridic pentru sancţionarea concursului de infracţiuni, noul Cod penal prevede obligativitatea adăugării la pedeapsa cea mai grea a unui spor fix reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite pentru infracţiunile concurente. Prevederea prin lege a cuantumului sporului de pedeapsă nu mai permite instanţei de judecată să aprecieze - de la caz la caz, în funcţie de numărul şi de gravitatea infracţiunilor concurente, precum şi de datele care îl caracterizează pe inculpat - asupra necesităţii şi, mai ales, asupra cuantumului sporului de pedeapsă. Consideră că - în scopul respectării principiului legalităţii sancţiunilor de drept penal, consacrat de art. 2 din Codul penal, şi pentru evitarea unor exagerări judiciare ce ar putea să apară în legătură cu aplicarea sporului de pedeapsă conform noilor reglementări - se impune modificarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) şi c) din Codul penal, sens în care formulează şi câteva propuneri de lege ferenda. De asemenea, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile art. 374 alin. (7) teza a doua din Codul de procedură penală cu referire la art. 344 alin. (3) şi (4) din acelaşi cod încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, arată că cererile şi excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală sunt limitate la faza de cameră preliminară, astfel încât, odată ce a fost depăşită această fază procesuală, nu mai este posibilă exercitarea deplină a dreptului la apărare sub aspectul invocării în faţa instanţei de judecată a nulităţii actelor de urmărire penală şi a nelegalităţii administrării probelor în faza de urmărire penală. ...