Decizia CCR nr. 510/2020Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, instanța de judecată, autoare a acesteia, susține, în esență, că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) teza finală din Codul penal - cu privire la sporul obligatoriu și fix adăugat la pedeapsa cea mai grea aplicată în caz de concurs de infracțiuni - încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) și (5) privind principiul separației și echilibrului puterilor în stat și obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 23 alin. (12) privind principiul legalității pedepsei și ale art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum și ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern și ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 3 - referitor la interzicerea torturii, a pedepselor și a tratamentelor inumane ori degradante - din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv la prevederile art. 49 paragraful 3 - referitor la principiul proporționalității infracțiunilor și pedepselor - din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Consideră că, deși legiuitorul are aptitudinea de a stabili regimul pedepselor penale, acest regim trebuie totuși să respecte drepturile fundamentale. Astfel, potrivit prevederilor art. 49 paragraful 3 din Cartă, pedepsele nu trebuie să fie disproporționate față de infracțiune. Apreciază că, în ipoteza unor infracțiuni concurente pentru care se stabilesc pedepse în limitele speciale prevăzute de lege, caracterul obligatoriu al sporului poate conduce la disproporții între, pe de o parte, gradul de pericol social al fiecărei fapte în parte și al tuturor în ansamblu și, pe de altă parte, pedeapsa rezultantă. Se poate ajunge, astfel, la situații în care pedeapsa rezultantă depășește cu mult limita maximă specială a infracțiunilor individuale, constituind un reper sancționator ce aparține unei categorii de infracțiuni mult mai grave decât cele săvârșite de către inculpat. Cu titlu de exemplu - deși fiecare dintre infracțiunile săvârșite a avut un nivel de gravitate apreciat de către judecător ca fiind corespunzător minimului special al pedepsei, nivelul de gravitate rămânând același și în cazul compunerii pedepselor - prin aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) teza finală din Codul penal, adăugarea sporului obligatoriu poate să ducă la depășirea limitei speciale a pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile respective, „conducând la încadrarea pedepsei rezultante în limitele speciale ale unei infracțiuni din altă grupă de periculozitate“. În concret, pedepsele stabilite pentru mai multe tentative de furt, fiecare în parte putând fi pedepsită cu maximul de 1 an și 6 luni închisoare, prin compunere conduc la aplicarea unei pedepse ce depășește acest maxim special și se regăsește, de exemplu, în limitele speciale ale infracțiunii de omor calificat, fiind, în mod vădit, o pedeapsă disproporționată. Referitor la dispozițiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 8 din 15 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, instanța de judecată, autoare a excepției, susține, în esență, că încalcă prevederile constituționale ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, întrucât modul de interpretare a noțiunii de „funcție publică“ diferă față de definiția dată de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. ...