Decizia CCR nr. 676/2017Punctul 19
Punctul 19
19. Referitor la invocarea dispozițiilor art. 21 și 24 din Constituție, Curtea a reținut că dispozițiile art. 27 din Legea nr. 217/2003 stabilesc procedura de soluționare a cererii de emitere a ordinului de protecție, iar, potrivit art. 126 din Constituție, atât competența instanțelor judecătorești, cât și procedura de judecată sunt prevăzute prin lege. Prin Decizia nr. 303 din 28 aprilie 2015, paragraful 25, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate instituie un ansamblu de garanții procesuale adecvate și suficiente, pentru a asigura respectarea dreptului la apărare, cum ar fi, spre exemplu, obligativitatea asistenței juridice a persoanei împotriva căreia se solicită emiterea ordinului de protecție [potrivit art. 27 alin. (4) din Legea nr. 217/2003], participarea obligatorie a procurorului la judecarea cererii în fond și în calea de atac, posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârii prin care se dispune ordinul de protecție și citarea obligatorie la soluționarea acesteia, comunicarea obligatorie a hotărârii (potrivit art. 30 din Legea nr. 217/2003). În aceste condiții, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate permit părților interesate să beneficieze de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen scurt, impus de necesitatea restabilirii cu celeritate a ordinii sociale și înlăturării oricărei stări de pericol care afectează siguranța, integritatea fizică și psihică a victimei. ...
Sursa oficială ↗