Decizia CCR nr. 676/2017Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.11.2017 · dosar 6.563/311/2016
Punctul 20
20. Cât privește critica referitoare la încălcarea art. 24 din Constituție, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată, legea oferind suficiente garanții pentru respectarea dreptului la apărare. Astfel, citarea părților se face potrivit regulilor privind citarea în cauze urgente [art. 27 alin. (2) din lege], iar asistența juridică a persoanei împotriva căreia se solicită ordinul de protecție este obligatorie [art. 27 alin. (4) din lege]. Faptul că, potrivit art. 27 alin. (5) din Legea nr. 217/2003, în caz de urgență deosebită, instanța poate emite ordinul de protecție chiar în aceeași zi, pronunțându-se pe baza cererii și a actelor depuse, fără concluziile părților, nu contravine dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la apărare și la dreptul la un proces echitabil, ci dă exigență respectării dreptului la viață și la integritate fizică și psihică a persoanei, aplicându-se doar în caz de urgență „deosebită“. Dispozițiile art. 27 alin. (5) din Legea nr. 217/2003 dau eficiență protecției persoanei a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, fără de care scopul legii ar fi eludat. Totodată, Curtea reține că judecarea cererii de emitere a unui ordin de protecție se face de urgență și cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat, iar, potrivit art. 30 din Legea nr. 217/2003, hotărârea prin care se dispune ordinul de protecție este supusă numai apelului, în termen de 3 zile de la pronunțare, dacă s-a dat cu citarea părților, și de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor, apelul judecându-se cu citarea părților, participarea procurorului fiind obligatorie. ...
Sursa oficială ↗