Decizia CCR nr. 622/2017Punctul 5
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 17.10.2017
- Dosarul
- 1.190/36/2007
5. Apărătorul ales al autorului excepției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 1.237D/2016 solicită admiterea acesteia, susținând, în esență, că Legea nr. 165/2013 are caracter retroactiv, aplicându-se unor situații preexistente intrării sale în vigoare. De asemenea, prin prevederile acesteia se ajunge la situația în care statul se îmbogățește a doua oară pe nedrept, după preluarea abuzivă a imobilelor prin Decretul nr. 92/1950. Față de Legea nr. 10/2001, care permitea restituirea în natură a acestora, Legea nr. 165/2013 instituie un regim foarte restrictiv. Totodată, se poate ajunge la situația în care beneficiul statului să fie dublu sau chiar la cea în care acesta devine coproprietar în indiviziune cu alte părți, iar pentru a se sista această indiviziune, statul va primi alți bani. Or, asemenea situații nu au nimic în comun cu echitatea, ca principiu fundamental al dreptului și al Constituției. În plus, cesionarii de drepturi litigioase reprezintă o categorie discriminată și prejudiciată prin prevederile Legii nr. 165/2013. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.